Brandon Adler, game directorului lui The Outer Worlds 2 pare să ridice ambele sprâncene în fața afirmației că jocul este o critică a capitalismului. Mai mult, el susține că Obsidian nu vrea să facă pe „moralistul” de serviciu și neagă această interpretare. Eh, se pare că playerii nu au jucat același joc, pentru că la auzul acestor spuse te întrebi dacă nu ai jucat, de fapt, un simulator de C.A.P. din vremea lui Ceaușescu. La auzul scremerilor lui Adler, Michael Douse, directorul editorial de la Larian Studios (BG3) a comentat sarcastic: „Expresia în jocurile video este compromisă pentru că păpușarul încă trage sforile”, a scris Douse, stârnind un tsunami de aplauze din partea urmăritorilor săi.
Invitat fiind la podcastul My Perfect Console (via Games Radar), Brandon Adler, adaugă debordând de ingenuitate: „Nu încercăm în mod specific să spunem: «Hai să criticăm capitalismul așa cum îl știm astăzi». În general, ceea ce ne place să facem, mai ales în The Outer Worlds, este să criticăm structurile puterii… mai degrabă oamenii care dețin această putere și modul în care abuzează de cei care nu o au.” Sancta simplicitas, asta da, nuanțare! Adler vorbește despre „structuri de putere” și despre modul în care elitele tratează vulgul. Adică, exact ceea ce este în mod obișnuit o… critică a capitalismului. Mai-mai că întrezărești umbra lui Microsoft ridicându-se în spatele lui Obsidian și șoptindu-i ușor amenințător să o lase mai moale cu „capitalismul”. Adler pare să fie printre premianții care au înțeles mesajul și sare pe tatami la luptă pentru Tata M: „Aș spune, în apărarea Microsoft sau pentru a-i prezenta într-o lumină favorabilă, că nu ne-au spus niciodată nimic. Nu ne-au spus niciodată: «Nu puteți spune asta». Poate că dacă am fi mers prea departe la un moment dat, ar fi făcut un comentariu. Dar, evident, riscul era minim: nu-mi place în mod special când jocurile video par a fi moraliste.”
Înțeleg că lui Brandon îi place semantica, dar cred că ar trebui să fie ceva mai pe fază. Satira e satiră, iar The Outer Worlds 2 prezintă un sistem corporatist grotesc în care angajatorii controlează viața, moartea, mâncarea, banii și gândirea plebei. Ei, dar asta nu este o critică a capitalismului. Nu, nu și nu! Este doar o critică a celor puternici. Care, prin pură coincidență, sunt „dăcât” niște corporații atotputernice…
