După excelentul Cronos: New Dawn, cei de la Bloober Team par că au prins gustul anxietății bine organizate și au decis că e momentul să ducă lucrurile la nivelul următor, cu mai multe jocuri, mai mult control și, evident, mai multe motive care să te țină treaz noaptea și să-ți ridice întrebări existențiale.
În timp ce încă se discută despre remake-ul lui Silent Hill 2 și dacă reușește sau nu să atingă nivelul originalului, studioul polonez își schimbă serios modul de lucru. Au adus oameni noi în conducere, cu experiență din companii mari precum Activision și CD Projekt, semn că nu mai vor să meargă după inspirație, ci după planuri bine puse la punct.
Ideea lor e simplă, nu mai vor să depindă de un singur joc. În schimb, lucrează simultan la două titluri horror principale, fiecare gândit ca o experiență serioasă, cu poveste puternică și execuție de top. Pe lângă acestea, mai au încă cinci proiecte în diferite etape, dezvoltate împreună cu diferiți parteneri. Printre proiectele confirmate se numără un nou titlu pentru platformele Nintendo, ceea ce e ușor ironic, pentru că Nintendo e asociat în majoritatea cazurilor cu distracția relaxată, dar nu e străin de experiențe și experimente cu rating matur (vezi de exemplu, Eternal Darkness din era Gamecube). În paralel, se lucrează și la continuarea seriei Layers of Fear 3, semn că studioul nu renunță la rădăcinile sale.
Șeful companiei, Piotr Babieno, e de părere că două proiecte mari dezvoltate în același timp reprezintă echilibrul ideal, destul cât să nu riște totul pe o singură carte, dar nu atât de multe încât calitatea să aibă de suferit. Abordarea este una destul de cumpătată pentru industrie, fără extindere haotică, fără creștere forțată și fără soluții drastice.
Suntem atenți la modul în care creștem. Nu încercăm să ne extindem cât mai rapid. Ne concentrăm pe dezvoltare sustenabilă, disciplină financiară și stabilitate pe termen lung. Acea stabilitate contează. Mulți membri ai echipei sunt alături de noi de ani de zile. Colaborarea pe termen lung creează încredere, instincte creative comune și o bază mai solidă decât ar putea oferi o extindere rapidă. Nu vreau niciodată să construiesc o companie care crește haotic și apoi rezolvă problemele prin concedieri. Vrem să ieșim mai puternici din provocările industriei – împreună. Mulți dezvoltatori polonezi privesc în continuare jocurile, în primul rând, ca pe ceva cu sens de creat, nu doar ca pe un produs de monetizat. Această mentalitate duce la idei îndrăznețe, voci distincte și dorința de a-și asuma riscuri creative. La Bloober Team, ne-am simțit mereu parte din acest curent. Când am început, în 2008, atât piața, cât și studioul nostru își căutau încă direcția. În loc să urmărim tendințele, ne-am concentrat pe descoperirea propriei voci. Pentru noi, aceasta a devenit horror-ul psihologic, începând cu Layers of Fear.
Pe fundal putem vedea și adevărata ambiție, aceea de a consolidarea poziția Poloniei ca forță importantă în industria jocurilor, alături de studiouri precum CD Projekt. Mesajul transmis e clar, pe lângă succesul comercial, e vorba de identitatea și particularitățile creative ale Poloniei ca nație. Un studio dintr-o țară care a cunoscut doar capitalismul și democrația, nu va avea niciodată același simbolism, direcție artistică și psihologie ca un studio dintr-o țară trecută prin chinurile fostului bloc sovietic
În încheiere, concluzia e una simplă, dacă îți plac jocurile horror, atunci ai motive să fii optimist. Dacă nu… ghinion, pentru că Bloober Team pare hotărât să-ți invadeze biblioteca cu traume bine produse, organizate eficient și livrate la timp. Mult succes le dorim, potențialul lor e enorm.

