Cuvânt înainte
Black Myth Wukong, da în sfârșit îl avem sub lupă. Dar nu oricum și nu ca oricine, ci trecut printr-o perspectivă care nu se oprește la mecanici de gameplay sau grafica eye candy, ci mă voi opri preț de câteva momente pentru a face o paralelă cu două opere pe care le consider edificatoare pentru gândirea și filosofia poporului chinez, opere care se resimt și influențează prin concept titlul nostru de față.
Departe de mine gândul să mă consider un sinolog erudit, dar având în vedere că mi-am petrecut ultimii 8 ani studiind și aprofundând tainele medicinei tradiționale chinezești, am ajuns să mă lovesc de concepte și filosofii complet diferite de ceea ce promovează metodologia occidentală, și nu numai. M-aș putea întinde până în pânzele albe legat de subiect, dar vreau în primă fază să vorbesc puțin despre Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben (Huangdi Neijing), operă fundamentală, veche de circa 2200 de ani, pe care se bazează în continuare metodologia medicală chineză.
Mai cu seamă e revelatoare pentru situația noastră de față, epopeea Călătorie spre Vest, care stă evident ca fundament al jocului Black Myth Wukong, dar nu numai. Dragon Ball vă spune ceva? Și taman aici am vrut să ajung, să scoatem în evidență filosofia care leagă cele două opere, și implicit, jocul nostru.
În Huangdi Neijing, corpul nu este privit ca o sumă de organe izolate, ci e un microcosmos în permanentă relație cu ordinea universului. Noțiunile de Qi, Yin-Yang și Cinci Elemente nu sunt doar instrumente descriptive, ci moduri de a înțelege realitatea și mediul înconjurător: circulație, echilibru, transformare continuă. Boala nu apare ca o defect de substanță, ci inițial, ca o pierdere de armonie într-un sistem viu interconectat.
Exact aici devine relevantă Călătorie spre Vest. Dincolo de aventura epică, romanul este construit pe aceeași filosofie a transformării și a echilibrului interior. Călătoria pelerinilor este mai mult decât un periplu geografic, e o succesiune de încercări care corectează excese, limite și dezechilibre ale naturii fiecărui personaj. Sun Wukong, de exemplu, eroul rebel, este o întruchipare a energiei necontrolate, extrem de puternică, dar haotică, care trebuie disciplinată, nu eliminată.
Dacă privim prin lentila medical-filosofică, cei 81 de demoni sau încercări din roman pot fi interpretați ca manifestări ale dezechilibrelor interioare: frici, atașamente, impulsuri nearmonizate. Procesul de purificare din poveste seamănă, simbolic, cu restabilirea fluxului corect de Qi, prin integrare și recalibrare, nu eliminare.
Inclusiv structura relației dintre personaje reflectă o viziune tipică gândirii chineze clasice, fără opoziție absolută între bine și rău, ci grade de armonizare. În felul acesta, Călătorie spre Vest funcționează aproape ca un text paralel față de Neijing: unul descrie corpul și echilibrul său, celălalt dramatizează același principiu la nivel mitologic, filosofic și psihologic. De aceea, pentru cine a avut ceva tangențe cu filosofia chineză, romanul nu mai pare doar o epopee fantastică, ci o hartă simbolică a transformării interne, în care regăsim aceleași idei de armonizare, dar spuse prin zei, monștri și aventuri în loc de meridiane și organe.
Să purcedem în review, acestea fiind zise…
Așadar, în spatele lui Black Myth: Wukong se ascunde una dintre cele mai influente opere ale literaturii asiatice, romanul clasic Călătorie spre Vest. În linii mari, povestea jocului este o reinterpretare a mitului lui Sun Wukong, dar și o continuare spirituală a unei epopei în care mitologia, budismul și taoismul se împletesc într-o călătorie a devenirii și a iluminării. În manuscrisul original, drumul spre India al călugărului Tang Sanzang, însoțit de Regele Maimuță și tovarășii săi, este mai mult decât o aventură fizică, este mai degrabă un parcurs al transformării interioare, al disciplinei și al depășirii naturii instinctuale.
Black Myth: Wukong preia acest nucleu tematic și îl reinterpretează într-o notă mai întunecată și mai enigmatică, în care legenda lui Sun Wukong este mai fragmentată, pusă sub semnul întrebării. Ideea celor șase relicve ale spiritului său devine o metaforă a unei moșteniri spirituale destrămate, iar noul protagonist, Predestinatul, apare ca o figură-succesor, dar și ca o posibilă reflecție a aceluiași ciclu etern de rebeliune, suferință și căutare a sensului, fără să spun mai multe care ar putea fi spoilere masive pentru cine nu l-a jucat încă.
De la început vreau să spun că la o primă vedere, ceea ce pare încă un succesor spiritual al producțiilor FromSoftware, îmbrăcat într-o prezentare tehnică și artistică spectaculoasă, se dovedește în realitate un titlu construit pe o viziune diferită de gameplay. Deși împrumută anumite elemente din tradiția titlurilor souls-like, Black Myth: Wukong se distanțează rapid de convențiile genului, și oferă o experiență mult mai dinamică, mai agresivă și surprinzător de originală. Ritmul alert al confruntărilor, accentul pus pe spectacol și fluiditatea sistemului de luptă transformă aventura într-un carusel constant de adrenalină, fără să sacrifice componenta tactică și senzația de provocare.
Black Myth: Wukong este, în esența sa, un action-RPG în care progresia personajului merge mână în mână cu îndemânarea jucătorului. Nivelul de dificultate este ridicat și cere atenție constantă, reflexe bune și capacitatea de a înțelege ritmul fiecărei confruntări, însă jocul rareori lasă impresia unor obstacole imposibil de depășit. Spre deosebire de multe titluri din zona souls-like, raportul risc-recompensă este aici mai permisiv și încurajează o abordare mai directă, și mai agresivă.
Ceea ce impresionează aproape imediat este densitatea incredibilă a adversarilor, pe care studioul chinez ți le aruncă în cale. Drumul Predestinatului spre depășirea condiției sale și evoluție, seamănă mai degrabă cu un veritabil Highway to Hell, nicicum Nirvana, pavat cu creaturi grotești, entități mitologice și amenințări care apar la fiecare pas, dar aici apare și o diferență majoră față de formula consacrată de titlurile souls. Dacă acestea pun accentul pe explorare, atmosferă și descoperire, întrerupte periodic de întâlniri cu adversari, Black Myth: Wukong o ia pe calea cealaltă și îți livrează un flux aproape constant de confruntări intense, între care sunt strecurate scurte momente de explorare și respiro.
Designul nivelurilor este relativ liniar și nu te pierde prin labirinturi și drumuri întortocheate specifice altor titluri din gen, și își îndeplinește eficient rolul pentru care a fost proiectat, acela de a-ți oferi o lume fantastică fascinantă și ostilă, și în același timp suficiente oportunități de progres și acumulare de experiență. Chiar și așa, explorarea rămâne satisfăcătoare datorită numeroaselor cufere ascunse, obiecte secrete și întâlniri opționale cu inamici suplimentari, care răsplătesc curiozitatea celor dispuși să cerceteze fiecare colț al scenariilor. Pe scurt, dacă ești ca subsemnatul și nu lași piatră neîntoarsă în calea ta, Black Myth: Wukong îți va răsplăti curiozitatea pe măsură, încurajată constant de altfel, prin materiale rare, echipamente ascunse și resurse necesare pentru îmbunătățirea arsenalului și creșterea abilităților marțiale.
Probabil din acest motiv, producătorii nu s-au mai sinchisit să implementeze o hartă propriu-zisă sau un mini map, dar nu i-am simțit lipsa, fiindcă după cum spuneam, nu este un joc în care să te rătăcești pe coclauri. Mai apoi, pentru fast travel, poți folosi teleportarea între sanctuarele descoperite, așa că te poți întoarce rapid în regiunile vizitate anterior să recuperezi secrete ratate sau să te lupți cu adversarii opționali. Mai puțin inspirată a fost însă decizia de a include o grămadă de pereți invizibili, uneori amplasați în locuri greu de justificat, mai ales că vorbim de un joc care pune atât de mult accent pe agilitatea protagonistului și pe libertatea de mișcare.
Dincolo de aceste neajunsuri, adevărata piesă de rezistență a jocului rămâne fără îndoială, sistemul de luptă. Având în vedere accentul uriaș pus pe confruntările cu creaturile care populează lumea jocului, era esențial ca mecanicile combatului să fie solide, iar rezultatul demonstrează clar că Game Science a investit un efort considerabil în rafinarea acestora. Mecanicile de gameplay din Black Myth: Wukong alcătuiesc un sistem de luptă care îmbină spectacolul cu tehnica, cu un ritm al confruntărilor alert și solicitant, iar o eschivă executată în momentul oportun poate face diferența dintre victorie și o înfrângere rapidă.
Protagonistul nostru simian, Sun Wukong, înarmat cu bastonul său extensibil, nu face blocking și nu are mecanici tradiționale de parare a atacurilor adversarilor, fiindcă jocul pune accent aproape integral pe mobilitate, reflexe și pe agilitatea sa extraordinară. Acolo unde Black Myth: Wukong strălucește cu adevărat este în partea ofensivă. Sistemul de luptă oferă o varietate impresionantă de tehnici și stiluri care combină atacuri rapide, lovituri grele, abilități magice și tehnici marțiale speciale într-un flux extrem de fluid.
Jocul te încurajează în mod clar într-un stil de luptă agresiv și prin indicatorul de concentrare, unde îți poți încărca postura selectată cu puncte de focus. Acesta se umple fie cu trecerea timpului, fie pe măsură ce lovești inamicii sau prin eschive și îți oferă atacuri devastatoare, capabile să schimbe complet dinamica unei confruntări.
Bineînțeles că avem și un sistem de experiență, pentru level-up și deblocarea de abilități dintr-un skill tree extins. Fiecare adversar caftit îți va genera puncte de experiență și Will(moneda jocului). După ce ai adunat suficient xp, primești câte un punct de Spark, care îți permite accesul la sumedenia de îmbunătățiri, atât pasive, cât și active, iar Will poate fi cheltuit fie la NPC-uri vânzători sau în sanctuarele răspândite prin lume.
Mi-a plăcut sistemul de vrăji, și mai mult decât asta, organizarea acestuia într-o structură clară, împărțită în patru categorii principale, completate de o abilitate dedicată explorării. Poți echipa simultan câte o singură vrajă din primele trei categorii, alături de o transformare, și voi explica sistemul în mare.
Prima categorie, Mysticism, este orientată spre controlul ritmului luptei. Aici se regăsesc vrăji precum Immobilize, care dau stun inamicilor, Ring of Fire, care nu mai are nevoie de alte detalii, și Spell Binder, o abilitate care dezactivează celelalte vrăji în schimbul unui bonus masiv la atacurile fizice. A doua categorie, Alteration, are un caracter predominant defensiv. De exemplu, Cloud Step te face să dispari ca măgarul în ceață, lăsând în urmă o momeală menită să încurce adversarii, în timp ce Rock Solid introduce o mecanică de contraatac care îți transformă instant corpul într-o stană de piatră.
Categoria Strand se concentrează pe avantajul numeric și pe presiunea constantă asupra adversarilor, unde Sun Wukong se folosește tocmai de părul său, de acolo și denumirea. Vraja A Pluck of Many îți permite să chemi o serie de clone de ale tale, în timp ce abilitatea pasivă Life-Saving Strand, disponibilă doar în New Game Plus, te reînvie cu bara de viață plină când crapi. În cele din urmă, avem și categoria de Transformations, care îți înlocuiește temporar personajul și bara de viață cu un boss învins anterior, de pildă, Red Tides în Capitolul 1 pentru atacuri cu foc, Azure Dust în Capitolul 2 pentru imunitate la statusuri, Ebon Flow pentru atacuri grele obținute de la Yin Tiger și lista poate continua.
În cele din urmă, categoria de Explorare conține o singură abilitate numită Somersault Cloud, pe care o deblochezi automat la începutul capitolului 6 și reprezintă norul magic care îți permite să zbori liber prin aer pentru a explora rapid harta.
Că tot veni vorba de capitole, povestea este structurată în 6 capitole și fără a face vreun spoiler, fiecare capitol se încheie cu o confruntare majoră, bineînțeles, foarte dificilă, dar nici drumul până la fiecare boss de capitol nu este deloc unul lin sau relaxat, deoarece ești constant întâmpinat de o serie de mini-șefi și adversari mai mărunți, capabili să-ți pună la încercare reflexele și răbdarea încă din primele momente. Până te acomodezi cu ritmul și mecanicile jocului, ai senzația că joci un boss simulator, mai degrabă decât un action RPG tradițional.
Fără să ne întindem prea mult, jocul se remarcă printr-un număr impresionant de bătălii distincte cu șefii, mulți dintre aceștia dispun de abilități spectaculoase și uneori exagerat de puternice, care te învață umilința repede de tot. Diversitatea șefilor și frecvența cu care ești aruncat în confruntările astea brutale dau un ritm de joc foarte dinamic, în care fiecare victorie o simți ca o adevărată realizare și-ți vine să răcnești la fiecare adversar înfrânt din toți rărunchii.
Mai mult, un aspect demn de apreciat, este faptul că aceste confruntări nu devin repetitive. Jocul reușește să mențină un nivel constant de prospețime, introduce inamici care își schimbă mai mereu tiparele de atac, mecanici și surprize care te forțează să îți ajusteze permanent strategia. Totuși, există momente în care, după o luptă intensă, ce să vezi, șeful învins se dovedește a fi doar un mini boss de nivel mediu, imediat urmat de o altă confruntare, de cele mai multe ori, chiar mai dificilă.
Așadar, git gud!
Am lăsat la urmă aspectul care îți sare în ochi în prima secundă când pornești aventura, și anume componenta grafică, sau mai bine zis, magia neagră făcută de Game Science pe motorul de Unreal 5, pentru că este chiar și acum, la doi ani de la apariție, cel mai spectaculos și mai arătos joc făcut pe acest engine. Iar faptul că a venit de la un studio indie chinez, e și mai impresionant. Mai mult decât atât, m-am așteptat să-mi explodeze componentele bătrânului PC cal de bătaie, pe care am testat jocul, dar surpriză, totul a rulat neașteptat de bine.
Vorbim de o configurație echipată cu un i7 9700k și un 6600XT de 8 gb, iar jocul a rulat pe o rezoluție de 1080p pe detalii Medium-High fără probleme pe tot parcursul aventurii. În afara unor mici frame drops ocazionale la tranzițiile dintre cinematici și gameplay, și câteva nesincronizări de audio în cinematici, performanța a rămas stabilă inclusiv în timpul celor mai haotice confruntări cu șefii, unde pe ecran explodează simultan zeci de efecte vizuale și animații spectaculoase.
De-a dreptul impresionant, după cum ziceam, având în vedere cât de rapid și agresiv este sistemul de luptă, iar faptul că jocul nu transformă instant placa video într-un furnal industrial e deja o realizare în sine. Unreal Engine 5 își face simțită prezența prin efecte impresionante de iluminare, modele detaliate și medii superbe, dar fără să dea senzația că ai nevoie obligatoriu de o bestie RTX de ultimă generație ca să te poți bucura de experiență în condiții foarte bune. Jos pălăria!
Per ansamblu, Black Myth: Wukong se dovedește a fi un joc remarcabil, o călătorie intensă, provocatoare și plină de spectacol și direcție artistică incredibilă, susținută de o abordare distinctă asupra genului action RPG și de un univers bine conturat.
Pentru pasionații de jocuri de tip souls-like, experiența poate părea uneori diferită de așteptări în ceea ce privește ritmul și sistemul de luptă, însă nivelul de provocare și designul confruntărilor rămân elementele de bază. În același timp, jocul poate părea copleșitor la început pentru cei mai puțin obișnuiți cu action RPG-urile, însă dificultatea sa devine mai accesibilă odată ce depășești primele confruntări importante și îți intri în ritm.
Pentru cei care au rețineri din cauza dificultății sau mai știu eu ce alte elemente tipice souls, băgați mare fraților pentru că nu veți regreta. E greu să găsesc vreun motiv sau vreun cusur pentru care nu aș recomanda jocul ăsta. Chiar nu ai ce să îi reproșezi, înafara unor lupte mai dificile sau sughițuri tehnice pe ici-colo, care probabil țin de configurație, nu neaparat de joc. Oricum l-ai lua, că îți place acest gen, că nu, jocul e o bijuterie tehnică și artistică și o piatră de hotar pentru studiourile indie.
FOARTE BUN
Black Myth: Wukong este un exemplu excelent dacă vrei să vezi elementele specifice genului souls-like preluate și reinterpretate într-o formulă originală. E spectaculos din punct de vedere grafic și artistic, are o coloană sonoră incredibilă, și se prezintă cu atâta încredere și stil încât orice imprefecțiune devine nesemnificativă.
