Ieri dimineață m-am pomenit cu un link trimis de amicul Remus și, la vederea titlului era să leșin. Ce-i drept, era și foarte cald, iar cafeaua nu prea te ajută în condiții climatice atât de vitrege. Dar, vai, ce surpriză piramidală mă aștepta! Dacă în urmă cu puțină vreme citisem că hatmanul de la Take-Two, Strauss Zelnick, se lăuda cu mare fală că GTA 6 este „probabil cea mai așteptată proprietate de divertisment din toate timpurile”, șerbii moderni… pardon, dezvoltatorii din spatele acestui miracol financiar, tocmai i-au stricat ospățul.
Într-un interviu acordat Game Developer, trei membri anonimi ai recent înființatului Rockstar Game Workers Union au dezvăluit că, dincolo de ecranele strălucitoare, studioul excelează la o disciplină complet diferită: arta de a transforma bonusurile în arme de șantaj, de a legaliza epuizarea fizică direct în contract și de a ignora inegalitatea salarială.
Bonusurile de la Rockstar: ruleta rusească a veniturilor
Să începem cu minunatul sistem de remunerare, un exemplu de manual despre cum să îți ții angajații legați de glie. La Rockstar, o parte consistentă din banii promiși vine sub formă de bonusuri discreționare. Cât de discreționare? Atât de mult încât criteriile se schimbă mai des decât vremea din Londra. Unul dintre angajați a explicat genial absurdul situației:
„Când bonusul este deosebit de bun, poate fi o mană cerească, dar adesea bonusul este dezamăgitor și poți ajunge să fii plătit considerabil mai puțin decât te așteptai pentru acel an. Raționamentul dat pentru acest lucru este adesea nebulos, inconsistent între departamente, chiar inconsistent între membrii aceleiași echipe din cadrul aceluiași departament și, uneori, se bazează pe critici complet subiective sau retroactive”.
Sistemul este atât de perfid încât te transformă instant într-un angajat-model, gata să aprobi orice aberație a șefului:
„Angajații vor o plată bună și, dacă orice ar face în acel an le-ar putea afecta venitul, se vor simți în mod natural obligați să fie cât mai maleabili posibil față de capriciile șefului lor. Imaginați-vă cum v-ați simți dacă o cincime din salariul dumneavoastră ar putea fi reținută fără nicio justificare sau pe baza unui singur factor surpriză”.
It’s all about the crunch
Ca bonus la… bonusuri, dacă încerci să promovezi, Rockstar are grijă să schimbe regulile în timpul meciului, făcând progresia în carieră o misiune imposibilă. Aici vorbim despre crunch (sau cum se redefinește sclavia legală). Marea Britanie are legi stricte numite Working Time Regulations, menite să oprească angajatorii să te exploateze până la epuizare. Dar Rockstar nu se împiedică de asemenea detalii minore. Soluția lor? Au introdus direct în contractul standard o clauză de renunțare la aceste drepturi! Practic, semnezi că ești de acord să faci ore suplimentare masive ca un dobitoc docil.
Iar dacă sindicatul a reușit să îi învețe pe oameni cum să renunțe la acea clauză abuzivă, managementul a găsit o nouă filosofie lingvistică de excepție:
„O parte a problemei cu crunch-ul este că nu există o definiție agreată, iar acum se pare că firma crede că oferirea unei compensații specifice și limitate ca stimulent pentru orele suplimentare înseamnă că acesta nu se mai califică drept crunch”.
Magnific, nu-i așa? Dacă te plătim simbolic ca să muncești de la răsărit până la apus, gata, nu se mai numește exploatare, se numește „stimulent”! În plus, în timp ce șefii se bucură în continuare de flexibilitatea muncii de acasă, muritorilor de rând li s-a tăiat acest drept sub pretextul ieftin de a „stimula colaborarea”, deși compania promisese inițial că munca fizică permanentă de la birou nu va reveni. Cireașa de pe tort? Turele de noapte nu mai primesc nici măcar beneficii suplimentare pentru orele antisociale.
Egalitatea de gen: când mergi ca racul, dar spui că avansezi
Dacă sperați că măcar în zona de echitate socială lucrurile stau mai bine, Rockstar reușește să dezamăgească din nou. Nu doar că inițiativele destinate să reducă diferențele salariale dintre bărbați și femei au fost șterse cu buretele, dar decalajul dintre câștigurile mediane ale genurilor chiar s-a mărit! Toate acestea în timp ce studioul încasează sute de milioane în facilități fiscale în Marea Britanie pentru acești lucrători prost plătiți.
Replica celor de la Take-Two Interactive la toate aceste acuzații? Un monument de PR corporatist, plin de „bunătate” și „excelență”:
„Ne străduim să creăm cele mai bune jocuri posibile, oferind echipelor noastre talentate medii de lucru de clasă mondială și oportunități continue de carieră. Am promovat o cultură axată pe munca în echipă, excelență și bunătate, în care sprijinim și recompensăm echipa la toate nivelurile afacerii prin politici competitive de compensare și beneficii.”
Traducere liberă din limbajul de lemn corporatist: „Noi suntem întruchiparea bunătății, iar când vă reținem o cincime din salariu și vă stoarcem și ultima picătură de energie, o facem cu clasă”. Într-un exces de mărinimie, boierii de la Take-Two au confirmat că au primit scrisoarea de la iobagi și au promis, cu o condescendență regală, că „vor aranja o întâlnire” – probabil ca să le explice, pe un ton cald și blând, că dezvoltarea personală în secolul XXI este doar o formă inofensivă de sclavie modernă.
