Ar trebui să fi trăit sub cele mai fosilizate fecale din lume dacă nu ai auzit de Game Informer. Fătată undeva prin 1991, revista este, poate, cea mai longevivă publicație ludică din Statele Unite, precum și unul dintre capetele de lance are industriei mondiale de gaming. Este?… pardon, a fost.
Domnișoarele de la Gamestop, după o fulminantă ședință pecuniară ce, probabil, nu a generat rezultatele matematice satisfăcătoare, au decis să spună STOP unei aventuri pe hârtie mai perenă decât cel mai lung joc D&D. Sincer, nu este nicio surpriză de durată, tiparul ludic a început să sufere și să se aplece, ca un bunic cu probleme de sciatică, în favoarea mult mai tinerelor variante online. 366 de numere au publicat băieții, cu numărul 367 pe vine și, probabil, ultimul. Dacă mai iese.
Și colac peste pupăză (nu de alta, dar scandalul nu ar fi complet fără asta), absolut toate link-urile care, în mod normal, ca toate drumurile, duceau spre site-ul Game Informer, ne redirecționează, elegant, către o declarație oficială a companiei. 33 de ani de ludic, duși complet pe apa Sâmbetei. Ce frumos:
”After 33 thrilling years of bringing you the latest news, reviews, and insights from the ever-evolving world of gaming, it is with a heavy heart that we announce the closure of Game Informer.
From the early days of pixelated adventures to today’s immersive virtual realms, we’ve been honored to share this incredible journey with you, our loyal readers. While our presses may stop, the passion for gaming that we’ve cultivated together will continue to live on.
Thank you for being part of our epic quest, and may your own gaming adventures never end.”
Gamestop a reușit să cumpere Game Informer (în același tip punând labele pe compania mamă, FuncoLand) undeva prin anii 2000. O frumoasă aventură de adopție, din nefericire încheiată printr-un foarte urât abandon. Ce să-i faci, în ziua de azi îți arunci copilul la gunoi dacă nu produce milioanele dorite.