Chiar dacă va trebui să așteptăm până în 2027 pentru Arma 4, Bohemia Interactive ne anunță cu surle și trâmbițe că Arma: Reforger, remake-ul lui Operation Flashpoint (2001) a depășit un milion de exemplare vândute:
„Lansat în early access în 2022, Arma Reforger de la Bohemia Interactive a atins recent un nivel de activitate fără precedent. Datorită actualizărilor regulate și îmbunătățirilor sugerate de comunitate, jocul s-a vândut în peste 1.150.000 de exemplare de la lansarea sa, pe toate platformele”, se arată în comunicatul de presă publicat de studioul fondat în 1999.
Arma Reforger a doborât recordul de jucători activi în 5 ianuarie 2025, ajungând la un total de 169.210 de utilizatori unici pe PC, Xbox și PlayStation. Mai exact, în 5 ianuarie au fost înregistrați 75.145 de utilizatori pe PlayStation (ceea ce este uluitor, dacă ținem cont de faptul că jocul a apărut în 12 decembrie 2024 pe PS!), 55.616 utilizatori pe Steam și 38.449 utilizatori pe Xbox. Simulatorul militar open-world folosește engine-ul Enfusion, dezvoltat in-house de Bohemia, engine pe care vor fi dezvoltate de acum înainte toate jocurile studioului, inclusiv Arma 4.