Amerzone – The Explorer’s Legacy se va putea juca începând cu 24.04.2025

Un remake al unui joc vechi de 26 de ani

by Tudor Sprînceană

Pentru împătimiții jocurilor point and click, dar mai ales pentru iubitorii seriei Syberia, semnată de răposatul Benoît Sokal, veștile că Amerzone – The Explorer’s Legacy urma să primească o nouă față a reprezentat o reîntoarcere la origini. Jocul, lansat inițial în anul 1999, reprezintă un soi de preambul al seriei Syberia, joc ce urmărește aventurile protagonistei Kate Walker într-o lumea inspirată de continentul pe care se regăsește și România, Europa.

Lansarea jocului va avea loc pe 24 aprilie și reprezintă o readucere în prim plan a unei povești fascinante despre călătorie, descoperiri și de ce nu, politică. Pentru cei ce nu sunt încă 100% convinși de mișcarea celor de la Microids, un demo pentru joc este pus la dispoziția curioșilor. Povestea rămâne în linii mari fidelă variantei originale, însă diferitele aspecte tehnice precum și cele legate de activitatea întreprinsă în joc sunt profund modificate.

Titlul se va putea juca pe PC, Xbox Series X/S și PlayStation 5 începând cu data menționată. Pentru a accesa varianta demonstrativă a jocului via Steam, puteți accesa sursa prezentată mai jos.

 

Sursa

Related Posts

Leave a Comment