Eastheaven est un sătuc uitat de toți zeii Walhallei, un tărâm al iernii veșnice, în care vântul șuieră amenințător și zăpada scârțâie sub pașii celor care se încumetă să se aventureze în acele locuri. Acolo își începe aventura party-ul nostru, toți membri fiind ferm convinși că trebuie să se oprească preț de o noapte la han, unde speră să găsească o mâncare caldă și o bere bună. Așa începe orice RPG care se respectă: în birt, nu pe coclauri! E clar că prezența noastră acolo va fi decisivă pentru salvarea celor zece orașe din Icewind Dale.
„You must gather your party before venturing forth”
Black Isle, autorii lui Fallout și Planescape Torment ne-au propus în Icewind Dale un RPG clasic, ce renunță la o poveste prea alambicată în favoarea explorării, luptelor și căutării de comori. Este exact contrarul seriei Baldur’s Gate, cu care Icewind Dale are însă o mulțime de elemente comune începând chiar de la lumea jocului, care este plasată în același Forgotten Realms. Același este și engine-ul jocului, foarte apreciatul (la vremea apariției sale) Infinity Engine, a cărui licență a fost luată de la BioWare, și tot pe atât de asemănător este și stilul de joc. Asta nu înseamnă că Icewind Dale este o copie sau un fel de expansion pack pentru Baldur’s Gate, în care diferă doar povestea și environment-ul. Nu, Icewind Dale este jocul care se apropie cel mai mult de o adevărată partidă AD&D pen&paper, în care suntem adânciți într-o explorare continuă a lumii jocului prin diferite locații. Nu apuci să intri bine în interfață că îți sare în ochi prima mare diferență față de Baldur’s Gate: nu mai ai un singur personaj, fiu de zeu maxim, ci un întreg party de până la șase personaje, pe care trebuie să le crești de la zero și să le faci de povestit nepoților.
Povestea jocului se împarte în mai multe capitole, aidoma lui Baldur’s Gate, dar este narată într-o formă diferită, prin citirea unei cărți, care este răsfoită pagină cu pagină. Efectul este uluitor, dacă vreți este ceva asemănător cu cel pe care îl are vocea lui Sir Ian McKellen în Stăpânul Inelelor, în momentul când Frăția Inelului părăsește Rivendell. În aceeași tonalitate, muzica lui Jeremy Soule este o adevărată simfonie de o delicatețe și profunzime cum rar am auzit într-un joc video, adâncindu-te în lumea de poveste a lui Icewind Dale.
Minimum minimorum despre grafică
La vremea apariției lui, Icewind Dale cerea foarte mult spațiu pe disc, nu mai puțin de 800 Mb pentru rularea recomandată și peste 1 Gb pentru cea completă. Dar, încă de la apariția sa, la mijlocul anului 2000, Infinity Engine, care prezenta imagini în 2D ale lumii jocului, era considerat depășit… iar azi este văzut ca o relicvă din vremuri demult apuse. Și totuși, Icewind Dale a avut parte de o finisare grafică excepțională, producătorii realizând o lume verosimilă, cu locații complexe din punct de vedere arhitectural, deseori pe mai multe nivele, care așteaptă să fie descoperite: dungeons, mănăstiri, orașe săpate în gheață, un sat construit în jurul unui arbore imens, toate acestea îți încântă privirea și te înseamnă la explorare. Din păcate, rezoluția era setată la 640×480, exact ca în cazul lui Baldur’s Gate. Și icon-urile personajelor noastre sunt în același stil, abia de la Baldur’s Gate 2 a fost făcută trecerea la o rezoluție 800×600 sau mai sus. Dacă tot suntem la capitolul grafică, nu pot să nu remarc efectele vrăjilor, refăcute și mult peste cele din Baldur’s Gate. Îți dădeau senzația că personajul le-a lansat chiar din mâinile lui. Ce ar mai fi de amintit aici? Da, în Icewind Dale a fost implementat pentru prima dată suportul 3D prin intermediul library OpenGL, cu toate că nu a fost ceva oficial și nu era garantată funcționarea sa pe orice placă video. Unicele avantaje ale utilizării unui accelerator grafic în Icewind Dale erau o mai bună vizualizare a efectelor grafice ale vrăjilor și eliminarea pixelilor în partea neexplorată a hărții; însă, aceste mici avantaje își cerea prețul: încetinirea și sacadarea jocului…
În coloană, adunarea!
Spre deosebire de Baldur’s Gate, party-ul din Icewind Dale se află sub controlul nostru total. Dacă mai țineți minte, în Baldur’s Gate moartea personajului nostru principal echivala cu un mișelesc game over. Ei bine, aici nu există protagonist, ci este suficient ca măcar unul dintre membrii party-ului să supraviețuiască luptei ca să poată continua jocul – personajele decedate pot fi înviate într-un templu sau de către clericul nostru. Ce mi-a plăcut enorm la Icewind Dale a fost faptul că ne putem crea party-ul ideal fără să mai fim obligați să ne unim forțele cu cutare sau cutărică NPC, care să mai aibă și restricții de allignment, rasă, clasă sau antipatii. Cum spuneam mai devreme, party-ul era creat de la zero, cu tot tacâmul de caracteristici. Avem de ales între șase personaje pe care le putem adapta preferințelor noastre, aventurându-ne în poveste la conducerea grupului format. Procesul de creare a personajelor urmează cu sfințenie cea de-a doua ediție de reguli AD&D, așa că e asemănător lui Baldur’s Gate: trebuie să alegem sexul personajelor, având la dispoziție câteva portrete în acest scop. Putem utiliza acele portrete sau putem importa unul personalizat, realizat de noi sau ales din puzderia de imagini care circulă pe net. Urmează să stabilim rasa, allignmentu-ul (bun, neutru sau rău) și clasa de personaj, care variază de la Fighter la Thief, Cleric, Mage, Paladin, Druid etecetera, precum și atributele sale împărțite pe puncte de Strenght, Constitution, Dexterity, Wisdom, Intelligence și Charisma. Computerul va arunca zarurile ce vor determina o valoare random pentru fiecare dintre aceste atribute posedate de personajele noastre, pe care le vom putea apoi seta după bunul plac: de exemplu, aducem Strenght-ul de la 13 la 17 și Intelligence de la 14 la 11 sau invers, în funcție de personajul ales. În timpul jocului, aceste atribute vor influența posibilitățile noastre de interacțiune cu environment-ul și eventualele bonusuri sau penalizări pe care le vom încasa în timpul luptelor. În fine, ne mai rămâne să alegem abilitățile în utilizarea unei anumite arme, culoarea pielii, a părului și a hainelor și să-i dăm personajului un nume. Dacă jocul ne prinde prea strâns în mreje, ne mai putem chiar scrie biografia propriilor personaje – foarte simpatică dacă jucăm în multiplayer.
Efectele sonore
Cum spuneam mai devreme, muzica jocului e fascinantă (tema Kaldaharului este sublimă!), alternând motivele epice cu cele de calm, totul în funcția de situația în care ne aflăm: de exemplu, în orașe, atunci când nu suntem în pericol, ne bor bucura auzul melodii mai calme, însă imediat ce apare un adversar, tonul muzicii se schimbă, cu tobe și sunetul tipic de corn. Vocea naratorului este foarte bine aleasă, la fel vocile personajelor, chiar dacă textele lor ajung să te enerveze prin repetitivitate. Deh, ăsta era păcatul tuturor RPG-urilor din acea vreme… Sunetele mediului sunt foarte bine realizate, mai ales sunetele metalice ale spadelor ce se ciocnesc îți dau o impresie de realism în lupte.
„Home is behind, the world ahead”
Grupul nostru de aventurieri stă la o masă în hanul din Eastheaven, unde flacăra jucăușă a unui șemineu luminează ușor încăperea. Ne gândim la trecerea noastră prin aceste locuri înghețate, la viitorul nostru, dacă să mai consumăm un rând de bere (sau nu?) și, dintr-o dată, reveria ne este întreruptă de o secvență în care Hrothgar, responsabilul cu ordinea în acel ținut, ni se prezintă politicos și ne spune ceva despre o expediție pe care o organizează spre Kuldahar, de unde a primit o cerere de ajutor în care i se semnalau prezențe ciudate în împrejurimi. Nici nu apucăm să facem bine primii pași prin Eastheaven că ne dăm seama de potențialul enorm în termeni de role playing pe care îl deține jocul. Apar foarte multe quest-uri secundare, cu metode de rezolvare diferite și, noutatea absolută, clasa personajului nostru deschide noi posibilități de rezolvare. Exemplul cel mai elocvent mi se pare situația în care ajungem la un ogre pe care îl doare capul de se dă cu el de toți pereții. Avem două posibilități: 1. Îl atacăm și îi facem felul, dar nu obținem nimic din asta. 2. Trimitem druidul să discute cu el, și acesta îi oferă o doctorie, faptă nobilă în urma căreia ne trezim cu o mulțime de puncte de XP, foarte utile întregului party! Sunt opțiuni prin care designerii jocului ne oferă posibilitatea să rezolvăm quest-urile în mod alternativ, în funcție de party-ul pe care ni l-am ales. La rândul său, Rangerul dispune de vrăji, Bardul poate rezolva unele situații în funcție de abilitățile sale muzicale, Clericul poate identifica o prezență malefică sau deschide noi opțiuni pe parcursul dialogurilor în care se vorbește despre divinități și/sau necromanție. Se prea poate ca toate acestea să vi se pară niște chestii mărunte, însă din punct de vedere al role playing-ului sunt lucruri însemnate care ne demonstrează atenția cu care au fost realizate quest-urile. În peregrinările noastre ne vom trezi în multe situații de acest fel, în care, în funcție de allignment-ul nostru, clasa și statisticile personajelor putem rezolva unele quest-uri într-un mod mai mult sau mai puțin negativ, fiind recompensați cu XP și unique items, ca să nu mai vorbesc de ocaziile speciale în care, în funcție de aceleași caracteristici, putem păcăli diferite NPC-uri, fiind recompensați apoi cu multe puncte de XP. Nu curge multă apă pe Shaengarne până să descoperim esența jocului: luptele și explorarea, adică aventura în stare pură! În Icewind Dale te afli într-o continuă explorare și luptă, elemente prin care înaintezi în joc, legate de o poveste liniară, dar foarte interesantă, poate și datorită faptului că personificăm un grup de șase aventurieri care se confruntă cu situații ce îi depășesc din toate punctele de vedere. Jocul îți asigură tot timpul elementul surpriză, iar tu descoperi încet-încet detaliile și ițele ce formează urzeala întregii povești. E o luptă pe care o duci contra necunoscutului de la început până la sfârșit.
Dar să mai și combatem, stimabililor!
Luptele sunt esența gameplay-ului lui Icewind Dale, așa că, dacă nu ați jucat jocul până acum, trebuie să vă așteptați la o doză puternică de hack&slash, de „n” ori mai mare decât în Baldur’s Gate, mai tactică și, în special, mai variată. Gata cu plictisitoarele secvențe de genul „slobozesc toate vrăjile ca să-mi istovesc adversarul și mă apăr, la rândul meu, de vrăjile lansate de el”. În Icewind Dale, lucrurile stau altfel. Producătorii au adăugat mai multe vrăji, în timp ce unele vrăji vechi au fost modificate. Adversarii pe care îi înfruntăm sunt mai numeroși și mai variați față de alte jocuri precedente, adesea vor avea slăbiciuni sau puteri speciale. De exemplu, scheleții sunt vulnerabili la arme melee, cum sunt hammers sau binecuvântata Kresselack’s Sword (miami!), dar rezistă la cele de „perforare”, cum sunt sulițele. Cel mai important lucru este să ai un party bine echilibrat ca să poți face față cu brio situațiilor cu care urmează să te confrunți. Dificultatea jocului a fost foarte bine calibrată, luptele fiind destul de dificile – o provocare ce face ca întregul să devină și mai interesant. Personajele noastre câștigă experiență rapid la început, făcând level-up încă de la primele hărți, eliminându-se astfel riscul de a fi ucise dintr-o lovitură, căci cantitatea de damage pe care o poate suporta personajul nostru principal de level 1 este infimă. Jocul ne vine în ajutor cu o opțiune excelentă: este posibil să obținem în mod automat maximum de puncte permise de clasa aleasă și de constituția noastră. Pentru cei care din variate pricini nu sunt prea în largul lor în 2nd D&D Edition, trebuie spus că în momentul în care se face level-up, este aruncat un zar. Numărul fețelor acestuia variază în funcție de clasă. De exemplu, fighterii utilizează zarul de 10, în timp ce magii îl folosesc pe cel de 4. Acestuia i se mai adaugă un eventual bonus, care depinde de constituția personajului. Prin activarea acestei opțiuni, numărul rulat va avea tot timpul valoarea maximă, fapt ce va evita plictisitoarele loading-uri în vederea obținerii unui număr decent, cum se îmtâmpla, de exemplu, în primul Baldur’s Gate. Datorită acestei opțiuni, putem face level-up utilizând noile abilități și în timpul unei lupte, fără riscul de a primi un număr nesatisfăcător al zarurilor și fără să fim nevoiți să reîncepem toată faza, de la ultima salvare făcută. Față de jocurile precedente, în Icewind Dale este adăugată pentru prima dată opțiunea „Sleep” până la însănătoșirea completă a tuturor membrilor grupului, împreună cu regenerarea tuturor vrăjilor de sănătate, precum și opțiunea de „Pause”, de exemplu, în momentul când ai descoperit o capcană. Sigur, interfața este asemănătoare celei din Baldur’s Gate, chiar dacă apar unele adăugiri, cum este posibilitatea de a vizualiza harta în timp ce personajele noastre continuă explorarea și cea de gestionare a inventarului personajelor și în timp ce jocul este pauzat. Mai vedem și numere afișate pe portretele personajelor noastre, acestea referindu-se la punctele de viață rămase și fiind foarte utile la evaluarea exactă a momentului în care trebuie să le însănătoșim sau să le retragem din luptă (de exemplu, să scoatem fighterii din prima linie). În quest-urile noastre dăm peste o mulțime de item-uri magice, legate și de randomizarea mișcărilor noastre, în stil Diablo, chiar dacă într-o măsură mai mică. Aici, obiectele sunt predefinite: se schimbă obiectul pe care îl găsim, nu și statisticile și caracteristicile lui. Fiecare item are o descriere, fapt ce, pe lângă că ne ajută mult la utilizare, mai dă și o patină de clasă jocului. Un alt element de imersiune este introdus de utilizarea tacticii în timpul luptelor. Trebuie să ții cont de teritoriul pe care lupți, acesta având mai multe căi de ieșire sau puncte mai înguste în care poți lupta cu un singur adversar deodată. Apoi, trebuie să acționăm în anumite moduri, în funcție de poziția adversarului, de eventualele capcane, etc.
În final…
Icewind Dale rămâne un joc față de care fanii izometriei sunt foarte sensibili, mai mult, poate să atragă orice jucător nu are răbdare în fața unei povești complexe, nu are NPC-uri care să te lase baltă când ți-e lumea mai dragă și în care nu rătăcești încontinuu prin orașe imense. Pe scurt, Icewind Dale este făcut pentru fanii luptelor și rezolvării de quest-uri și situații interesante. Jocul este un amestec reușit și agreabil între Baldur’s Gate și Diablo 2, cu lupte tactice și o interacțiune ridicată cu mediul, însă, repet, fără să aibă profunzimea poveștii și a raportului cu NPC-urile ca în Baldur’s Gate. Icewind Dale reușește să păstreze intacte bazele role playing-ului, fiind destinat celor care adoră să-și imagineze tot felul de situații, fără să fie legați de deciziile developerilor. În clipa când trebuie să iei o decizie, o vei face pe baza criteriilor tale, nu în funcție de personajul cu care joci și care poate să acționeze într-un anumit fel.
Cred că Icewind Dale poate să atragă și jucătorii de astăzi, mai ales că în 2014 a apărut Enhanced Edition, care funcționează și pe telefoanele mobile și vă poate aduce în atmosfera RPG-urilor de școală veche. Totul este pigmentat cu un multiplayer cross-platform, spre bucuria fanilor co-op. Chiar dacă jocul este foarte puțin îmbunătățit față de versiunea „bătrână”, apar câteva adăugiri confortabile, între care funcția de zoom sau loot-ul simplificat. Pentru jucătorii care cunosc seria, versiunea GOG rămâne una de referință, la un preț modic.
