Aveți timp sau nu, eu tot trebuie să vă povestesc o pățanie pe care am suferit-o recent. Zilele trecute, pe când îmi savuram cafeaua de dimineața, între bichonul care mă lătra în poziție de suricată să mă joc cu el și carpatinul care își cerea răsfățarea cotidiană, mă trezesc cu un mesaj de la curier în care eram anunțat că trebuie să primesc un pachet. Ce pachet, dom’le, mormăi în barbă trăgând cu sete din pipă. Cum lumea de azi e plină de escroci, primul gând a fost să verific imediat dacă adresa e cușer au ba. Cu o privire aproape batjocoritoare, dar vigilentă, mă feresc să urmez link-ul indicat și încep să caut detalii despre bytli, mă rog, ce adresă o mai fi apărut acolo. Nimic. Nimic rău? Nimic bun? Ei, îmi zic, atât timp cât nu apare că aș fi bun de plată, e perfect! În jurul orei prânzului, mă sună curierul să vadă dacă sunt la domiciliu. Indubitabil, eram pe baricadele incertitudinii așteptând Libertatea semi-nudă să mi le dizolve revoluționar pe acordurile La Marseillaise. Curierul cu figură ușor jasonstathamiană îmi înmânează un plic imens și cam greu. Îl mai întreb o dată dacă e sigur că nu am nimic de plată, după care o tulesc rapid în intimitatea bucătăriei mele să desfac odată plicul. După ce reușesc să rup hârtia acestuia, dau nas în nas cu ceva ce arată ca o revistă, dar mult mai consistentă decât sunt eu obișnuit – Grind, pe numele ei de fecioară, probabil nordică. Ce naiba, la vederea acesteia m-a străfulgerat gândul că am câștigat ceva de la Taschen. Nu de alta, dar, în vremurile de criză economică de acu’ vreo 15 ani și datorită experienței pe care am dobândit-o prin băutul de bere, m-am trezit câștigătorul unei adevărate cărămizi editoriale, o cutie de vreo 10 kile ce conținea cinci albume de travel sau ceva asemănător.
Ce spuneam înainte? Nu, înainte de băutul de bere… Aaa, da, revista. Primul lucru care m-a frapat a fost imensitatea acesteia: încep să o răsfoiesc, nu înainte de a o miroși, pentru că ador să miros cărțile sau revistele proaspete. Ca orice român care se respectă, la o primă răsfoire a unei cărți/reviste primită cadou, caut imediat răspunsuri la unele întrebări fundamentale. Nimic, din păcate, nici măcar 50 – 100 euro! Resemnat și nițel nostalgic, arunc o privire peste caseta redacțională. Spre surprinderea și bucuria mea descopăr câteva nume cu care eram obișnuit pe vremuri, confrați de la Level, ceea ce îmi ridică un bolovan de pe inimă: nu sunt singurul boomer în domeniu! Mă uit mai bine și văd o sumedenie de alte nume noi (pentru mine), într-un cuvânt, un întreg pluton de redactori! Despre revistă? Grafic arată maxim! Aș putea spune, chiar la fel de bine ca pdf-urile PC Games, pentru că formatul fizic al defunctei prefer să-l păstrez sub tăcere. Coala folosită pentru conținutul interior are o densitate cam cât coperta fostei noastre reviste, iar tiparul e impecabil. Layout-ul e aerisit, frumos, ce mai, revistă adevărată de jocuri video, nu glumă! Mi-a plăcut eficiența celor de la Grind, care nu pierd timpul și intră direct în pită, adică, în secțiunea de review. De-a lungul celor 240 pagini, review-urile ocupă jumătate din revistă, cealaltă jumătate fiind dedicată unor subiecte cu caracter special, console și jocurilor retro ori board și nițel hardware.
Ca fapt divers, din discuțiile ulterioare pe care le-am avut cu Leonard Luția, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că se trage din Săveni, adevărat Munte Athos al redactorilor români de gaming, aidoma matadorului presei românești de profil, bunul, blândul și prodromitul meu coleg Paul Sărățeanu. Ce să mai zic? Q.E.D.: Doom’nezeu există!
Mai multe, nu vă mai spun, că nu am de gând să fac exegeză pe text. M-ar bucura să vă procurați revista și să vă așterneți pe citit, pentru că, pe lângă faptul că oamenii scriu bine, aveți ocazia să descoperiți în Grind cam tot ce a apărut notabil în domeniul gaming-ului în anul 2024. Well, done, lads! La cât mai multe și mai consistente!
