Știrea că Warhorse Studios lucrează la un RPG open-world în Middle-earth a apărut pe 20 mai. Scriu despre ea acum, la o lună distanță. În apărarea mea, eram prins în Kingdom Come: Deliverance și căutam un drum din Skalitz către Rivendell… nu l-am găsit încă. Dar veștile sunt îmbucurătoare.
Sunt puține studiouri din industrie care pot să spună că au câștigat dreptul să atingă anumite IP-uri. Warhorse Studios e unul dintre ele, și nu pentru că seria Kingdom Come a vândut peste 16 milioane de copii sau pentru că a câștigat Game of the Year în 2025. Da știm scandalul, da, Clair Obscur e un joc cu direcție artistică incredibilă, dar e pentru fetițe de 15 ani.
Spun asta pentru că Warhorse a demonstrat ceva mai rar și mai valoros decât succesul comercial, oamenii ăștia au înțeles ce înseamnă să construiești o lume în care te simți oaspete, nu turist. Când un studio cu ADN-ul ăsta anunță că se apucă de Middle-earth, e cazul să te așezi confortabil și să începi să visezi cu ochii deschiși.
Și eu tocmai fac asta.
Filosofia Warhorse a fost dintotdeauna una a fricțiunii deliberate. Lumea nu se dă deoparte pentru tine. Caii obosesc, armura e grea și îți taie rezistența, orice skill se învață de la zero, localnicii nu te tratează ca pe un erou ales înainte să fi făcut ceva care să justifice tratamentul, șamd. Tolkien a scris din același impuls, deși pe o scară mitologică, având în vedere că Middle-earth e un loc cu greutate specifică, cu istorii stratificate, cu limbi și culturi care există independent de protagonistul care le traversează. Potrivirea dintre ce știe Warhorse să facă și ce cere universul lui Tolkien nu e doar plauzibilă, e aproape poetică. Un studio care a petrecut ani construind rutinele zilnice ale locuitorilor din Kuttenberg poate face același lucru pentru Bree, pentru Edoras sau pentru un sat de hobbiți undeva în Comitat, și rezultatul ar fi un Middle-earth care respiră, nu unul care pozează.
E clar că Warhorse poate livra calitate tehnică și narativă, dar se ivește aici o dilemă, cea a direcției pe care o va lua studioul în interiorul constrângerilor pe care le au. Embracer deține drepturile pentru Epoca a Treia, ceea ce înseamnă că jocul va coexista temporal cu evenimentele din Lord of The Rings și din Hobbit. E o limitare reală și, în același timp, un cadru mai bogat decât pare la prima vedere.
Middle-earth în Epoca a Treia e un loc vast, cu colțuri întregi pe care Jackson nu le-a filmat și pe care Tolkien le-a lăsat deliberat în penumbră. Rhûn, Harad, Dunland, teritoriile de la est de Munții Ceții, sunt întinderi întregi cu culturi sugerate dar niciodată explorate în profunzime. Un protagonist original din marginile lumii cunoscute, care trăiește aceleași evenimente mari undeva pe fundal fără să le domine, ar fi exact tipul de abordare pentru care Warhorse e construit. Henry din Skalitz nu a salvat Boemia, a supraviețuit în ea. Același principiu aplicat unui Easterling, unui Rohirrim de rând sau unui negustor din Bree în vremea în care umbra lui Sauron crește ar putea produce ceva cu totul neașteptat.
Sistemele lor de RPG traduse în fantasy au un potențial pe care prefer să nu mi-l imaginez în detaliu, pentru că risc să mă dezamăgesc singur când jocul va apărea. Dar mă gândesc la un sistem de factions care reflectă tensiunile reale din lore, Elfi contra Oameni contra Pitici cu neîncrederi vechi și alianțe fragile. Mă gândesc la un combat care face din fiecare confruntare cu un Orc sau un Warg ceva de evitat, nu de căutat, pentru că tu ești un om, nu un semizeu. Mă gândesc la o lume în care lore-ul nu e colectat prin jurnal și text dump, ci trăit, auzit la focul de tabără, cioplit în piatră pe ruinele unui turn uitat. Warhorse a știut să facă expozițiunea să pară conversație naturală în Kingdom Come, iar cu materialul lui Tolkien, care e poate cel mai bogat univers construit vreodată, ar putea face ceva cu totul special.
Optimismul meu are, totuși, o doză de rezervă. Warhorse are acum două proiecte mari în paralel, noul Kingdom Come și Middle-earth RPG, iar asta e o ecuație care a mai funcționat, dar care pune presiune reală pe orice studio. Viktor Bocan conduce proiectul Tolkien și e un om cu credențiale solide, dar un joc open-world setat în Middle-earth la standardele din 2029 sau 2030, când va apărea probabil, e o miză cu totul diferită față de Boemia medievală. Lumea va compara tot ce iese din Warhorse cu ce a produs Warhorse înainte, și ștacheta e acum ridicată la un nivel incomod. Asta e o realitate a industriei, nicidecum reproș.
Dar când mă gândesc la ce ar putea ieși dacă totul merge bine, la un Middle-earth construit cu aceeași răbdare și dragoste cu care au construit Boemia, îmi e greu să nu zâmbesc. Tolkien merita de mult un joc pe măsura lui. Poate că Warhorse e în sfârșit studioul care îl poate face.
