Pentru cei mai tineri dintre voi, iată câteva detalii despre legendara companie. Istoria Atari este povestea ascensiunii și declinului primului mare brand din industria jocurilor video, marcată de inovații revoluționare și de crize care au schimbat fața divertismentului digital. În 1972, Nolan Bushnell și Ted Dabney fondează Atari, Inc. în California. Primul lor mare succes este Pong, un fel de ping-pong de o simplitate extremă, care a cucerit rapid inimile utilizatorilor și a pus bazele industriei moderne a jocurilor video. În 1977, este lansată consola Atari 2600, care a devenit sinonimă cu jocurile video, iar între marile hituri aș aminti Space Invaders, Asteroids și Pac-Man.
Vă vine să credeți sau nu, dar jocurile video au mai trecut printr-o criză majoră în anul 1983, aceasta fiind atât de severă încât veniturile industriei au scăzut cu 97% între 1983 și 1985. Trebuie amintit că, doar în 1983, Atari a raportat pierderi colosale, de peste jumătate de miliard de dolari! În 1996, Atari Corporation a fuzionat cu producătorul de hard disk-uri JTS, iar ulterior brandul a fost vândut către Hasbro Interactive, ajungând în final în posesia companiei franceze Infogrames, în 2001. În prezent, Atari se concentrează pe conservarea istoriei sale prin proiecte precum Atari 50: The Celebration, achiziții de studiouri specializate în remasterizări (Nightdive, Digital Eclipse) și hardware modern-retro precum Atari 2600+.
O figură aparte, legată o viață întreagă de Atari, Nolan Bushnell, este considerat tatăl jocurilor video și, la peste 80 ani este extrem de activ în domeniul tehnologiei și al… rețelelor de socializare. Nolan a fondat celebrul lanț de restaurante cu jocuri arcade, realizând astfel un model de afaceri care îmbina mâncarea cu divertismentul. Dacă la toate acestea mai adaug și faptul că Nolan a fost primul și singurul șef al lui Steve Jobs, angajându-l la Atari înainte ca acesta să fondeze Apple, atunci cred că aveți o mică idee despre jucăușul octogenar.
În cazul în care visați la o cazare într-un hotel Atari, aflați că proiectul începe să se concretizeze după vreo cinci ani de așteptare: Compania Intersection Development a confirmat locația: hotelul va fi construit în centrul orașului Phoenix, Arizona, în SUA, desigur. Construcția este programată să înceapă la sfârșitul acestui an, iar deschiderea este așteptată către sfârșitul anului 2028. Proiectată de firma de arhitectură Räkkhaus, clădirea promite o estetică radicală care, în termeni oficiali, va împrumuta limbajul vizual al unor filme cult precum Tron și Blade Runner. Este descrisă ca un „monolit luminos și în mișcare”, cu o fațadă fracturată care amintește de grilele de pixeli. Intrarea va fi marcată de o pasarelă acoperită, îmbrăcată în LED-uri programabile care se adaptează anotimpurilor și evenimentelor. Și apoi, bineînțeles, piesa de rezistență: o fațadă cu trei benzi care urlă Atari de la o poștă, ca să știe toată lumea că acolo e cartierul general al gamerilor de mai an.
Cu o suprafață de peste 8.300 de metri pătrați de pură nostalgie pixelată, Hotelul Atari va fi un combo epic al divertismentului. Acesta va include, de exemplu, o sală de concerte de aproape 1.900 de metri pătrați, o zonă dedicată e-sporturilor, o piscină mare concepută pentru „evenimente festive” (probabil, niște petreceri bahice pentru oldies), 72 de camere standard (desigur, un omagiu adus anului înființării Atari, 1972), precum și 19 apartamente și un penthouse numit „Baller Suite”, un loc în care o să-ți permiți să te cazezi doar dacă o să ai vreun cheat de bani. Costul total este estimat la 124 de milioane de dolari. Deși 14 milioane de dolari au fost deja asigurați, dezvoltatorii lansează o campanie de investiții publice. În schimbul unei taxe de intrare de „doar” 500 de dolari, ai posibilitatea să achiziționezi o parte din proiect și să devii și tu un patron pe un pixel pătrat din hotel.




