Există un anume factor ce face unele jocuri să se autodepășească. Este acel ceva ce transformă un joc liniar într-o feerie de opțiuni și de oportunități pentru ca jucătorul însuși să-l dezvolte, să-i scrie noi capitole sau, pur și simplu, să-și lase imaginația să zburde printr-un univers devenit deja familiar. Acel ceva se numește „mod” și a făcut ca unele jocuri să devină adevărate legende – ajunge doar să ne uităm la Heroes of Might and Magic III. Alteori însă, un mod este ceva mult mai simplu, atât de simplu încât trece neobservat, se deghizează într-un patch și este tratat ca atare, până când unui insomniac îi pică o fisă. Și atunci…
La început a fost mormântul…
Tomb Raider este, din punctul meu de vedere, o franciză destul de paradoxală, al cărui prim titlu a fost revoluționar şi deosebit de distractiv, având toate caracteristicile unei formule de succes, rețetă ce nu a fost însă aplicată corespunzător continuărilor, ceea ce le-a făcut să pară din ce în ce mai proaste până la un punct, iar apoi doar mediocre. Am avut mereu impresia că developerii se chinuiau să facă un joc mai serios decât era cazul, sau printr-un proces de căutare a nodului în papură, să schimbe cu totul lucruri ce erau poate puțintel nefinisate, înlocuindu-le cu idei mai prost puse la punct. Franciza s-a menținut din pricina unui fan-base solid, pe de o parte, și sprijinindu-se pe sex-appeal-ul Larei Croft, pe de altă parte. Probabil că filmele cu Angelina Jolie n-au dăunat nici ele continuității legendei Tomb Raider, dar un lucru e sigur, nu gameplay-ul, nu inovațiile și nu confortul jucătorului pus față în față cu o cameră frustrantă și cu o lipsă de precizie agasantă au făcut ca Lara Croft să devină fenomenul pop-culture care a fost acum mai bine de 10 ani.
Pornind de la ideea că Lara Croft este deja un personaj intrat în memoria colectivă a unei generații din pricina sexualității sale uimitoare până și în cele mai crunte condiții, m-aș hazarda să spun că un micuț patch apărut la un moment dat în modul cel mai clandestin cu putință, detestat de către cei de la Eidos și totuși de neoprit, este motivul principal pentru care Lara ne rămâne simpatică. Nude Raider a apărut pentru prima oară prin 1997, când eroina reușise deja să salveze compania Eidos de la un eșec total, aducându-le profituri de peste 14 milioane de dolari. Tomb Raider II a fost o continuare inevitabilă și publicului i-a plăcut încă și mai mult. Lara stârnea controverse, provoca studii și eseuri despre femei în gaming, despre personaje feminine în jocuri, despre Eros şi Thanatos și așa mai departe. Nude Raider nu a pus capăt tuturor acestor dezbateri, din contră le-a amplificat enorm, dar acum, privind înapoi cu o oarecare obiectivitate, putem spune că nu a făcut decât să le dea o palmă peste bot tuturor feministelor înnebunite de ținuta sumară a Larei, tuturor membrilor echipei artistice care se prefăceau că niște pantaloni mai scurți decât o zi de iarnă și un costum de baie elastic o fac pe Lara mai decentă și tuturor gamerilor care salivau abundent, mulțumind Cerului că jocurile Tomb Raider erau Third Person. Într-un fel, Nude Raider era un mod de-a spune lucrurilor pe nume, deși această calitate nu a fost recunoscută niciodată de Eidos.
Se naște o… cyberbabe
Partea cu adevărat simpatică la Nude Raider este aceea că avem de-a face cu un mod, nu cu un patch. Asta în măsura în care definiția unui „mod” include faptul că acesta trebuie să aducă o nouă perspectivă, o nouă poveste sau o nouă interpretare a jocului pe care este bazat. Dacă Tomb Raider a fost un fel de pepinieră de simboluri culturale și de francize de succes, de la Resident Evil la campania publicitară a unui album U2, atunci varianta nud a devenit efectiv prima instanță a conceptului de cyberbabe. Și aici poate începe comparația între cele două jocuri (sau mă rog, instanțe ale Larei) – una dintre ele a dat epigoni și momente glam; cealaltă a creat concepte auto-suficiente care s-au dezvoltat în adevărate industrii online.
Sigur, reprezentanții Eidos ar fi fost ultimii oameni din lume care și-ar fi dorit să recunoască meritele unui patch care, din punctul lor de vedere, nu făcea decât să strice imaginea Larei, s-o pervertească și să transforme jocul Tomb Raider într-o parodie sexistă. Eu zic că erau niște ipocriți foarte deştepți. Lara a devenit atacabilă, această ipostază a ei a sfidat political correctness-ul, ceea ce a făcut-o simpatică, a apropiat-o de scopul ei fundamental – acela de a distra -, eliberând-o la un anumit nivel de presiunea de a fi un personaj-pionier concurând cu Indiana Jones şi ridicând stindardul în numele tuturor femeilor nereprezentate până atunci niciodată altfel decât ca NPC-uri. Cei de la Eidos au așteptat până la apariția celui de-al treilea joc din franciză pentru a lua măsuri cu privire la Nude Raider, carevasăzică mult după ce mod-ul își îndeplinise funcția publicitară. Nu există „publicitate negativă” și „sexul vinde” – două principii fundamentale de marketing de care Eidos a învățat să se lipsească abia după ce Lara atinsese cotele maxime de popularitate.
Recviem pentru un vis
Poate e ciudat să inserez o astfel de considerație într-un articol despre Lara Croft, dar mi se pare că trecem printr-o perioadă puritană, în care eufemismul devine literă de lege, în care ipocrizia este net preferată explicitului. În această situație stă și destinul Larei din câte văd – filmele bazate pe aventurile ei nu sunt decât o tiradă aproape neîntreruptă de apropouri sexuale, ținuta sa a rămas neschimbată pe parcursul anilor, păstrându-și aceeași doză de magnetism animal voalat, asocierea imaginii Larei cu cea a Angelinei Jolie, incontestabil un sex simbol al generației noastre, nu face decât să ne împingă imaginația mai departe, și iată că toate acestea sunt privite ca perfect acceptabile și curate. Câteva poligoane de culoarea pielii în plus și totul ar fi pornografie. Dacă Nude Raider poate provoca vreun fel de meditație, atunci subiectul este fără îndoială arbitrariul limitelor umane și a capacității societății de a se băga pe sine într-o ceață densă, roz-bombon, cu o aromă vagă de vată de zahăr. Să nu credeți că nu sunt conștient de faptul că puștii care au creat Nude Raider probabil n-au avut nici o clipă în minte toate aceste cugetări. Dar ceea ce contează cu adevărat sunt efectele, nu intenția. Și dacă un patch infantil ne poate face să ne gândim la atât de multe lucruri, atunci aș spune că nu mai e doar un patch. E o afirmație și dispariția sa marchează sfârșitul unei epoci mai sincere, nu doar în gaming ci în zeitgeist… Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că Lara va reuși să se mențină printre eroinele noastre preferate și de-acum încolo, chiar dacă doar prin innuendo.
P.S.: Apropo, de Leisure Suit Larry mai știe cineva ceva? Probabil nu, umorul și sexualitatea trebuie strunite mult mai bine de-atât zilele astea. Încă din 2004 creatorul acelei francize se spăla pe mâini de direcția în care o luase.
