Vestul Sword Coast-ului
Am scris și rescris textul ăsta de nenumărate ori. Unde să-mi îndrept atenția? Înspre nostalgie? Înspre Faerun în sine? Sau doar să mă limitez la părțile tehnice? Voi alege ultima variantă, pentru că orice altă idee despre un review la acest ”remaster” zboară spre concluzia: „Fraților/Surorilor, jocul ăsta nu e pentru voi”.
În momentul în care am am văzut știrea că vom avea parte de un Enhanced Edition pentru Neverwinter Nights 2, am jubilat și am spamat pe canalele de social media toți prietenii și colegii, în special pe fratele Sărățeanu. Pentru câteva momente, aveam parte de un fior al tinereții, când știi că urmează să te întâlnești cu un prieten drag.
Au trecut doar câteva minute și văd cu ochi disperați „Aspyr”. Dumnezeule! Cu ce ți-am greșit? Ce-am făcut să merit un asemenea destin? În caz că nu știați, Aspyr a fost un nume gigant în industria portărilor unor jocuri pe platforme diferite. Ei au mutat K.o.T.O.R. 1 și 2 pe Switch și chiar pe telefoane mobile/tablete. Au mutat Civilization 6, pentru numele lui Dumnezeu! Dar în ultimii ani și-au dat cu stângu-n dreptu’. E prea devreme să vorbesc despre cea mai recentă veste (Deus Ex Remastered-ul care va urma în curând) despre anti-talentul celor de la Aspyr și îmi voi ținti privirile strict către Neverwinter Nights 2 – acest monstru sacru al RPG-urilor din anii 2000. Nu neapărat pentru campania originală, cât pentru expansion-ul Mask Of The Betrayer și pentru ciorba tuturor elementelor pe care le are ediția completă. Iar când vorbesc despre ediția completă, mă refer la NWN2 Platinum Edition, ce în trecut putea fi cumpărată pe Steam și pe GOG. Desigur, Atari vrând un exces de verzișori au delistat jocurile de pe toate platformele, ca să cumpere proștii varianta nouă. Și prostul de mine a cumpărat-o.
Grosso modo, dacă vreți să jucați NWN2 pe Steam Deck, acum aveți ediția potrivită, merită banul, și dacă doar pentru conținutul în sine, indiferent cu câte bube ar fi veni jocul la pachet. Dacă ai un monitor de 1440p în sus, atunci poate merită să îl iei. Parcă e mai jucabil, dar nu într-atât de mult încât să conteze. De asemenea, deși un monitor cu rezoluție modernă e bine de acut, cu cât este mai înaltă rezoluția și cu cât este mai mare detaliul grafic, cu atât mai tare vor ieși în evidență diferențele între texturile noi și cele vechi. Parcă nicicum nu e bine.
În schimb, dacă nu aveți de gând să jucați NWN2 cu un controller, atunci acest Enhanced Edition este o flatulență în vântul schimbării. Jocul păstrează esența vechiului motor și, odată cu ea, o parte din imperfecțiuni. Noul UI se simte mai clar și mai ușor de navigat, iar performanța generală e mai stabilă, însă modernizarea a introdus și bug-uri noi: probleme de aliniere și de selecție în meniul de creare a personajelor, voci care nu corespund opțiunilor alese, glitch-uri grafice și artefacte apărute din contrastul dintre texturile originale și cele upscalate. Pe lângă clipping, texturile noi au creat discrepanțe: unele zone sau personaje arată „ciudat” când contrastul între textura veche și textura nouă devine vizibil.
Camera, deși mai fluidă, continuă să se blocheze în decor, iar controlul pe mouse are sensibilități imprevizibile. În plus, unele module personalizate și funcții de multiplayer au pierdut compatibilitatea completă, ceea ce a stârnit frustrarea comunității, respectiv a mea. Dar nu pentru multiplayer am cumpărat jocul, pentru că nu suntem în anii 2000, iar NWN2 nu e NWN1, unde tool-kit-ul pentru crearea unor module noi era dolofan și potent. Nu, joci NWN2 ca să zburzi agale prin Câmpiile Nostalgiei în campania originală, apoi ca să savurezi personajele excelente din Mask Of The Betrayer, iar mai apoi să vezi experimentul pe care Obsidian l-a făcut în Storm Of Zehyr, și chiar în ultimul rând, să joci Mysteries of Wesgate în caz că nu ai apucat să faci asta în 2009, și să deguști din modulul devenit expansion al celor de la Ossian Studios, modderii care au făurit excepționalul Darkness Over Daggerford pentru primul Neverwinter Night.
Acest Enhanced Edition trebuia să fie adus un plus-valoare masiv pentru fanii originalului și pentru jucătorii noi deopotrivă, dar Aspyr a dat cu bâta-n baltă la ambele aspecte. Dacă ești nou-venit, controlul ți se părea de-a dreptul idiot și te vei lua la trântă cu camera până la exasperare, iar într-un final, nu cred că vei putea să termini campaniile. Nu e destul să te țină lipit de ecran. În același timp, dacă ești fan din vremuri-de-demult, această „remasterizare” ți se va părea o insultă și vei simți că nu îți oferă nimic nou care să te facă să înduri campania inițială cu The King Of Shadows, iar campania Mask Of The Betrayer, deși una din cele mai bune povești din istoria jocurilor video, nu mai merită parcursă doar de dragul vremurilor bune. E exact aceeași poveste ca Planescape: Torment: una din cele mai bune povești spuse vreodată, dar gameplay-ul îți omoară cu bestialitate orice chef și poftă de a mai parcurge jocul.
La prima ciornă a review-ului am crezut că e vina mea. Și eu și gameplay-ul am îmbătrânit prea mult și nu ne mai înțelegem. Dar nu am o problemă cu gameplay-ul învechit (asta o spune al 10-lea „run” în campania Baldurs Gate 2: Shadows of Amn), ci am o problemă cu gameplay-ul prost, care a fost prost și la data lansării și aproape 20 de ani mai târziu, într-un rahat de remasterizare, developerii nu au putut să rezolve problemele care bântuiau acest „diamant din sacul de îngrășământ” încă din 2006. Păcat.
