Ce poți să faci de Crăciun? În afară de a te îmbuiba cu tot soiul de porcării (pur românești și, vai, gustoase!) și băuturi (tot românești și, ioi, tari!), exact, te uiți la niște filme, mai joci un joc, te mai uiți la niște filme… Când realizezi că le-ai văzut pe toate, îți amintești de câte unul care îți trezește… nostalgia. Așa se face că, în singurătatea odăii mele, mi-am amintit acum de Sucker Punch, film pentru care mi-am deplasat fizicul la cinema cu taxiul, vreo 500 de metri. Că atât făceam până la Lotus Multiplex sau cum se numea. Vă declar de la bun început că nu sunt străin de munca lui Zack Snyder. Asemeni multora, am orăcăit cu sânge de războinic la 300 (ștergându-mi scârbavnica bală din colțul gurii la vederea soției lui Leonidas), am golit doze întregi de bere la The Watchmen (înjurând, simultan, extrem de neinspirata alegere a actorilor), și am disecat, prin ce șanț am apucat, superbele tehnici regizorale ale individului mai sus menționat. Ca să nu mai zic de Legend of the Guardians, pe care și acum regret că nu l-am văzut în 3D. Ce să-i fac, dom’le, îmi place. E simpatic. Are niște cadre de-a dreptul biblice. Drept pentru care, nu aș ezita nicio clipă să mă înfig în canapea, și să revăd fustițele fetelor din Sucker Punch.
Sincer, nu mă așteptam la un film „greu”, cu o poveste aproape nedigerabilă, care să te facă să-ți pierzi și ultimii neuroni pe care bunul Dumnezeu a decis să ți-i lase în căpățână. Nu e stilul lui Snyder. Întotdeauna a marșat pe imagine, pe voluptatea mișcării, pe scenele halucinante – și exact asta am primit: un tumultos amalgam de fantasy, cyber-punk și clasic, piperat din belșug cu violență, scene de luptă și sâni. O, da, sâni. Noi, bărbații, știm să apreciem o pereche sănătoasă de sâni. Iar atunci când sunt mai multe perechi, totul este sub control.
Totul se credea a fi sub control și în sanatoriul unde se petrece acțiunea. Ei bine, nu prea a fost. Povestea este una suficient de simplă pentru a fi înțeleasă de oricine poate număra până la unu – protagonista noastră, Baby Doll (interpretată, în treacăt fie spus, de foarte drăguța și mititica Emily Browning), este aruncată cu forță de către tatăl ei (cel vitreg și hain) într-un ospiciu pentru oamenii cu niscaiva probleme… emoționale, unde urmează a primi cadou o superbă lobotomie. Adică un cui în cap. De aici, începe toată tărășenia – Baby Doll, împreună cu prietenele sale de suferință, patru la număr, toate atât de bune, încât și lui Eminescu i-ar fi greu să descrie cât de bune erau, încearcă să găsească o modalitate de a evada. Întreaga acțiune se petrece într-o lume imaginară, bolnav de imaginară, în care fiecare personaj, oricât de mic și de insignifiant ar fi, are un rol bine definit și aici, și în realitate.
Cum poți să descrii pe scurt Sucker Punch? E un film pentru bărbați, în care o mână de femei extrem de arătoase (și îmbrăcate extrem de… corespunzător), împart gloanțe, săbii și bombe în stânga și-n drepta, războindu-se cu tot soiul de inamici, desprinși din atâtea cărți de basme și povești de adormit copiii, încât nici măcar Snyder nu cred că le-a citit pe toate. Scenele se schimbă, galopant, surprinzător, iar trecerea de la un gen estetic la altul, de la un punct istoric la altul, este atât de naturală și fluentă, încât te face să te întrebi dacă sigur nu ai băut cam mult înainte de a începe vizionarea. Atmosfera este deosebit de sumbră, atât în realitate, unde aspectul spitalului de nebuni pare a fi o copie fidelă a unei instituții de profil românești, cât și în imaginația eroinei noastre, imaginație ce dă naștere unui bordel de minus două stele, în care toate fetele sunt puternic exploatate și puse la… muncă, pentru binele societății și al partidului. Mai mult chiar, avem parte de lumi imaginare în interiorul acestei lumi imaginare (și chestia asta m-a făcut să mă gândesc instantaneu la Inception), în care reprezentantele sexului frumos (iar în film, nu tocmai sensibil) se dușmănesc violent și neortodox cu un mix halucinant de samurai gigantici, zombies naziști, roboței asasini, ce mai, o paletă atât de bogată de inamici, încât nici măcar cei ce au scris manualele de istorie din școli nu îi puteau inventa mai bine. Și, slavă Domnului, oamenii ăia se pricep să inventeze lucruri.
Filmul este, mai mult decât orice, un adevărat deliciu vizual. Un bufet suedez de efecte speciale și CGI, din care te înfrupți cum ți se pare ție mai bine. Ai parte fie de un mic dejun oriental, fie de un picnic în tranșeele liniștite ale celui de-al Doilea Război Mondial, fie de o cină futuristă, într-un metrou suspendat în care parcă parcă ți-ai invita și prietena la un schimb cultural. Și, pentru amatorii de fantasy, avem și un ditamai dragonul, care scuipă foc, pară, cenușă și alte derivate inflamabile, și al cărui potențial de distrugere în masă prin cauterizare i-ar da idei noi chiar și celui mai înfocat piroman. Întreg filmul este acompaniat de un soundtrack de calitate, Queen, Bjork, Annie Lenox, Skunk Anasie, și mulți alții, soundtrack care se potrivește ca o mănușă (și nu una aruncată) peste absolut orice scenă. Nu mă pot abține să nu remarc aici coverul Sweet Dreams, interpretat de Emily Browning – dacă puteți pune mâna pe el, ascultați-l. E musai. Calitatea acting-ului nu este întocmai una de Oscar – nu că ar fi nevoie de așa ceva. Fiecare personaj este jucat cum scrie la carte – fără exagerări, fără lacrimi în plus, fără hohote de râs forțate – ce mai, fluent. Nu ai niciodată impresia că cineva s-a băgat în niște papuci mult prea mari pentru el (sau, pentru a nu fi acuzat de misoginism, pentru ea), și nici nu pare că cineva și-a irosit potențialul participând la această aproape epică producție.
Sunt, cu siguranță, voci care se vor rățoi, cu ardoare și patos de factură sisifică, la Sucker Punch. Cum că e prea nebun. Cum că nu are o poveste pe cinste. Cum că, vai și-amar, nu are nici cap, nici coadă. Și probabil au dreptate. Însă nu pentru asta vizionezi Sucker Punch. Îl vizionezi pentru cascada de acțiune, efectele speciale, imaginația contorsionată, pentru scenele și cadrele superbe, și, nu în ultimul rând, pentru câteva femei frumoase. La ce îți mai trebuie scenariu, continuitate și logică, atunci când ai parte de cele de mai sus? Recomand Sucker Punch tuturor celor care au dat (și au rămas) în mintea copiilor, precum și celor care vor o schimbare de decor, după toate porcăriile serioase ce au ieșit în ultimul timp pe porțile hollywoodiene. De asemenea, recomand să-l vedeți grup. Minim cinci, cum am fost noi. Comentariile picante nu vor întârzia să apară…
