Playground Games a așteptat șase jocuri ca să ajungă în Japonia. Șase jocuri în care fanii cereau drifturi pe trecătorile de munte, touge-uri înguste, cultura JDM, Ebisu, Tsukuba, noaptea din Tokyo cu neonuri reflectate în asfalt ud. Șase jocuri de acumulat așteptări. Și după toată această așteptare, verdictul e simplu și dureros: Forza Horizon 6 e mediocru. Nu defect, nu dezastruos, nu un eșec tehnic. Mediocru în sensul cel mai precis al cuvântului: face totul corect și nu face nimic memorabil. Bun venit în Japonia conform Playground Games, unde cultura milenară a unei națiuni întregi e redusă la un set de texturi și un playlist cu muzică ambientală selectată de cineva care a ascultat un album de J-pop o singură dată și a considerat că a bifat cercetarea culturală.
O Japonie de plastic, lustruită până la orbire
Problema nu e că harta arată prost. Arată spectaculos, și dacă scopul tău e să faci screenshot-uri pe care să le pui fundal de desktop, Forza Horizon 6 e probabil cel mai frumos simulator de fotografii auto din ultimii ani. Muntele Fuji e acolo, Tokyo-ul e acolo, pădurile de bambus sunt acolo. Totul e acolo, vizual, bifat, livrat. Problema e că nimic din toate astea nu simte a Japonie reală. Miroase a Japonie de parc tematic, genul de experiență pe care o ai când mergi la o expoziție culturală organizată de un muzeu care a primit un buget modest și a făcut ce a putut.
Suprafețele sunt perfecte, muchiile sunt rotunjite, nimic nu deranjează, nimic nu zgârie, nimic nu miroase a ceva autentic. Cultura japoneză a mașinilor, cu toată istoria ei, cu Keiichi Tsuchiya și drifting-ul născut din necesitate pe munți înghețați, cu Initial D și romantismul periculos al trecătorilor nocturne, cu tuner-ii din parcările de supermarket care și-au petrecut ani întregi perfecționând o mașină de 1500 de euro, nu există în Forza Horizon 6. Există estetica ei, extrasă cu atenție, filtrată, sterilizată și pusă într-o vitrină cu iluminat LED. E diferența dintre a mânca ramen într-o tavernă înghesuită din Shinjuku și a mânca ramen instant și a te convinge că e același lucru.
Meniuri. Meniuri. Meniuri
Forza Horizon a devenit, cu fiecare iterație, mai puțin un joc de curse și mai mult un portal de gestionare a conținutului. Forza Horizon 6 continuă această tradiție cu un entuziasm dezarmant. Există meniuri pentru mașini, meniuri pentru customizare, meniuri pentru evenimente, meniuri pentru provocări zilnice, meniuri pentru provocări săptămânale, meniuri pentru season passes, meniuri pentru recompense de fidelitate, meniuri pentru meniuri. E tipicul joc modern multiplatform construit pentru a fi accesibil pe orice dispozitiv, pentru orice categorie demografică, optimizat pentru engagement și retention și toate celelalte cuvinte pe care le folosesc oamenii de produs în prezentările lor de PowerPoint.
Rezultatul e un joc fără personalitate, proiectat prin comitet, șlefuit până când ultimul colț ascuțit care ar fi putut să te taie, să te surprindă sau să te deranjeze a dispărut complet. Dacă te întrebi de ce Forza Horizon 6 e mediocru ca experiență globală deși e impresionant tehnic, răspunsul e chiar aici, în această șlefuire obsesivă a oricărei individualități. Nu există nicio decizie în Forza Horizon 6 care să pară luată de un om cu o viziune clară. Există o mulțime de decizii care par luate de un grup de oameni rezonabili care au vrut să nu supere pe nimeni.
Cursele: competente, corecte, complet neutre
Să fim drepți unde e cazul: mecanica de bază funcționează. Mașinile se comportă cum ar trebui să se comporte într-un joc arcade care nu pretinde că e simulator, fizica e plăcută, driftul pe controller se simte decent, și varietatea de evenimente e suficient de mare încât să nu te plictisești rapid dacă nu îți pui întrebări prea serioase. Problema e că niciun moment din Forza Horizon 6 nu ridică pulsul. Nicio cursă nu creează tensiune reală, niciun eveniment nu te face să strângi controller-ul mai tare, nicio victorie nu produce satisfacție autentică. E totul fluid, totul competent, totul egal.
E muzica de lift a jocurilor de curse, prezentă, corectă, inexistentă în memorie la cinci minute după ce oprești consola. Există un motiv pentru care oamenii își amintesc anumite jocuri de curse după zece ani și altele nu. Nu e rezoluția, nu e numărul de mașini, nu e dimensiunea hărții. E sentimentul că ai câștigat ceva, că ai pierdut ceva, că ți s-a cerut ceva real. Forza Horizon 6 nu îți cere nimic real. Îți cere să ții apăsat butonul de accelerație și să te bucuri de peisaj.
Povestea, sau absența ei clinică
Jocurile de curse nu trebuie să aibă povești de Oscar. Nu cer Dostoievski la volan. Dar o poveste slabă bine executată e infinit mai valoroasă decât absența completă a oricărei narrative. Burnout 3 nu a avut o poveste elaborată și totuși ai simțit că există o miză. Ridge Racer Type 4 a avut o poveste minimală și a rămas în memorie.
Need for Speed: Underground 2 a avut o poveste ridicolă și tocmai de aceea e iubită și azi. Forza Horizon 6 nu are antagonist. Nu are conflict. Nu are nimeni care să vrea ceva diferit de tine, nimeni care să te blocheze, nimeni care să reprezinte un obstacol real, emoțional sau narativ. Există un protagonist tăcut, câteva personaje de suport care îți explică unde să mergi, și o structură de festival unde toată lumea te iubește din prima secundă și nu există nicio tensiune în niciun moment al experienței.
Uneori, o poveste proastă e mai bună decât nicio poveste. O poveste atât de proastă încât devine memorabilă, gen Need for Speed: The Run cu energie de film de acțiune de duminică după-amiază, e un cadou. Forza Horizon 6 nu face nici măcar asta. Alege cel mai sigur drum posibil: absența completă a oricărui risc narativ.
Toată lumea e fericită. Toată lumea. Tot timpul
Personajele din Forza Horizon 6 trăiesc într-o stare de beatitudine permanentă pe care medicina modernă nu o poate explica. Nu există un moment de îndoială, de frustrare, de conflict interior, de ironie autentică. Toată lumea e încântată de tine, de festival, de Japonia, de mașini, de viață în general. E genul de fericire uniformă și neîntreruptă care, în orice alt context, ar fi simptom de diagnostic.
Vocile sunt un capitol separat. Nu de groază în sensul horror, ci în sensul în care asculți pe cineva citind un text pe care nu l-a scris și nu îl înțelege, cu intonația supra-calibrată a unui actor de reclame locale la radio. Nimeni nu are personalitate în voce. Toți au energie. Sunt două lucruri complet diferite și absența unuia nu o compensează prezența celuilalt. Replicile sunt scrise cu grija cu care un departament de HR scrie regulamentul de ordine interioară. Pozitive, inclusive, safe, lipsite de orice frecare care ar putea ofensa pe cineva undeva. Nu spun că au fost scrise de AI. Spun că dacă ar fi fost scrise de AI nu ar fi existat nicio diferență detectabilă. Și asta, în sine, e o problemă destul de serioasă pentru un joc care costă 70 de euro. Zici că toți sunt drogați pe SOMA.
Microtranzacțiile, sau cum să strici orice sens al progresului
Forza Horizon 6 are microtranzacții. Nu e o surpriză, seria le are de ceva timp, și nu are rost să ne prefacem șocați. Ce merită discutat e impactul lor structural asupra experienței de joc. Dacă dai cu cardul de credit din prima zi, ai acces la mașini pe care alții le deblochează după zeci de ore de joc. Ceea ce înseamnă că sistemul de progresie, singurul element care ar putea crea un sentiment de acumulare și satisfacție într-un joc fără poveste și fără tensiune narativă, e complet opțional pentru oricine are un card bancar disponibil.
Nu e pay-to-win în sens competitiv pur, pentru că jocul nu e construit în jurul competiției reale. E ceva mai subtil și mai dăunător: e pay-to-skip-the-only-reason-to-keep-playing. Dacă singura motivație e să deblochezi mașina nouă, iar mașina nouă se poate cumpăra direct, atunci ce mai rămâne? Peisajul. Florile de cireș. Japonia de plastic, perfect iluminată, complet goală de orice motiv să rămâi.
Concluzie: Forza Horizon 6 e mediocru, și asta e suficient pentru mulți
Forza Horizon 6 va vinde bine. Va fi jucat de milioane de oameni, va menține engagement-ul pe Game Pass, va primi DLC-uri sezoniere cu mașini noi și evenimente tematice, și va fi uitat cu aceeași viteză cu care a fost consumat. E modern slop de cea mai înaltă calitate tehnică posibilă, un produs impecabil executat care nu are nimic de spus și o face cu o precizie admirabilă. Forza Horizon 6 e mediocru nu pentru că a eșuat tehnic, ci pentru că a reușit să fie perfect sigur, perfect inofensiv și perfect uitabil.
Japonia merita mai mult. Cultura JDM merita mai mult. Chiar și fanii seriei meritau mai mult decât o hartă frumoasă populată de personaje fericite care vorbesc în bullet points de HR și o mecanică de curse atât de bine echilibrată încât a eliminat orice urmă de adrenalină din ecuație. Dacă ești fan de jocuri de curse arcade și vrei ceva cu personalitate, cu risc, cu sentimentul că cineva a vrut cu adevărat să facă ceva, există opțiuni mai bune. Dacă vrei să te plimbi prin Japonia virtuală și să asculți replici scrise de un comitet de siguranță, Forza Horizon 6 e perfect pentru tine. Florile de cireș sunt frumoase. Durează două săptămâni și nu lasă nimic în urmă.
MEDIOCRU
Forza Horizon 6 nu primește nota mediocru pentru că e un joc prost. E un joc bun, tehnic, lustruit, funcțional. Forza Horizon 6 e medioocru pentru că e un joc conceput pentru o generație care a acceptat că entertainment înseamnă conținut, că progres înseamnă deblocat cosmetics, și că o experiență valoroasă e una care nu îți cere nimic în schimb. Nu e vina jocului că publicul său s-a obișnuit cu mai puțin. E doar o oglindă foarte scumpă și foarte frumoasă a momentului în care trăim.
