Din străfundul umbrelor şi penumbrelor iese o nouă Lara. Cum îi spune numele, a răsărit o făptură care pare orice numai aventurieră nu. Puteți să-i spuneți cum vreți. Vrăjitoare, Femme Fatale, Demon, Bombă sexy, numai nu „carismatica domnișoară arheolog” de pe plaiurile Marii Britanii. Și atunci, de ce oare s-a pogorât Îngerul Întunericului asupra noastră?
I’m so goth
Tomb Radier: Angel of Darkness poate fi catalogat drept un experiment cvasi-eșuat, ce încearcă să o maturizeze pe Lara din punct de vedere temperamental și psihologic, adică, în locuri unde producătorii nu aveau voie să atingă nimic. Ei bine, nu a fost o revelație, dar a fost primul joc din serie cu o poveste serioasă, realistă și nu doar folosită în scopul creării unui pretext pentru peripețiile Larei. Desigur, ca orice sequel de rigoare, Angel of Darkness a avut un engine grafic la zi, control modificat, nu neapărat în bine, și multe alte adiții cu intenția a reîmprospăta pe cât posibil seria. Din păcate, a avut un start cam șchiop, fiind un joc ce se sinucide în propriul hype, ca multe altele din serie. Dar să fim serioși, nimeni nu a reușit până acum să oprească mișcarea browniană a sânilor eroinei noastre!
Lara e suspectată de omor. Predarea nefiind o opțiune, ea este nevoită să fugă de autorități și să își facă singură dreptate. În primele niveluri ale jocului, ea își croiește soarta cu pumnii, picioarele și cu privirile distrase de nurii ei. În acest timp, fata află mai multe despre caz și descoperă adevărul încetul cu încetul. Tomb Raider: Angel of Darkness este primul joc din serie în care povestea și cutscene-urile își intră mai serios în rol.
Cu fiecare joc din serie, Lara a devenit tot mai mobilă şi mai agilă. Angel of Darkness a introdus posibilitatea de a te strecura după colțuri și a umbla pe burtă, la fel cum a îmbunătățit abilitățile de agățare și cățărare ale eroinei. Cum altfel putea o serie bazată pe explorare să evolueze decât prin extinderea libertății… Lara are practic aceleași mișcări pe care le-a avut și în jocurile precedente. Poate face salturi îndepărtate din poziția inițială, poate sări mai mult în timp ce fuge, poate înota pe sub apă o perioadă scurtă și poate da target-lock pe adversari atunci când își scoate pistoalele la iveală.
Lara poate de asemenea să se târască pe burtă sau în patru labe, spre fericirea unora. Cel mai evidențiat element nou e modul stealth, ceea ce înseamnă că Lara se poate strecura în spatele adversarilor cu ușurință. A împrumutat și o mișcare de la Snake din seria Metal Gear Solid: trasul cu ochiul după colțuri. Stealth-ul devine ceva repetitiv și nerelevant în jocurile care nu aduc nimic nou în acest domeniu, iar Tomb Raider: Angel of Darkness se numără printre acestea. Adversarii sunt atât de idioți, încât Lara îi poate elimina de la o distanță sigură cu armele ei, așa că stealth-ul devine nefolositor.
Ești o babă, dragă!
Au trecut câțiva ani de la ultimul Tomb Raider, iar Lara parcă a îmbătrânit deodată cu seria. Ea nu se mai poate cățăra în voie, pentru că imediat după ce se agață de ceva, interfața ne indică cât timp se mai poate ține suspendată până să înceapă sa transpire și să-și rupe degetele. În general, ți se oferă destul timp ca să treci de obstacole, dar acest sistem combinat cu camera frustrantă poate duce la zeci de loading-uri. Pentru că Lara are o gură și un creier, producătorii s-au gândit să le ofere jucătorilor opțiunea de a alege anumite replici în momentul când eroina poartă dialoguri. Este o adiție simpatică, dar prea săracă pentru a avea un impact major asupra gameplay-ului.
Luptele în Angel of Darkness erau destul de enervante, nu doar din cauza schemelor marțiale eșuate ale Larei, dar și din cauza AI-ului adversarilor, care fug spre tine ca niște zombies după creiere proaspete. Încă o adiție ce nu a fost deloc necesară e introducerea elementelor de RPG în joc. Acum, Angel of Darkness nu mai era un action-adventure, ci a devenit un sfert de corcitură RPG neinspirată.
De ce neinspirată? Lara era incapabilă să rezolve anumite puzzle-uri fără a se antrena mai întâi pentru a-și întări mușchii mâinilor sau picioarelor, că cei fesieri parcă nu aveau nevoie de așa ceva. Practic, cui i-ar conveni să facă două ore de haltere doar pentru a se putea cățăra într-un copac?! Nimănui, dar Lara tace și face. Pe lângă aceste elemente RPG-istice, ți se oferea și libertatea falsă de a alege opțiuni de replici într-o convorbire, ce duceau până la urmă la același rezultat.
Ce păcat…
Din motive misterioase, producătorii l-au introdus și pe Kurtis Trent, un personaj nerelevant pentru jucător, făcut cu intenția de a echilibra acțiunea din joc. Nivelurile lui Kurtis erau mai pline de acțiune decât cele ale Larei, dar când venea vorba de cățărări și acrobații era un atlet incapabil pe lângă eroina noastră. E păcat că Tomb Raider: Angel of Darkness nu poate fi recomandat cu inima deschisă celor ce nu l-au butonat nici până azi. Este un joc de aventură destul de lung, cu o poveste peste medie și niște locații memorabile. Este, de asemenea, un joc întârziat pentru o perioadă când franciza trebuia împrospătată.
Acest Tomb Raider poate fi mulțumitor pentru cei care pot trece de controlul stângaci, dificultatea mare a unor porțiuni din joc și ocazionalele bug-uri. Dar nu cred că trebuie să vă forțați să jucați un joc ce ar fi putut – și ar fi trebuit – să fi fost mult mai bun decât a ieșit în final.
Până la urmă, Tomb Raider: Angel of Darkness nu a fost decât un pas pentru serie, nici în față, nici în spate, ci puțin mai la dreapta… A excelat pe cât posibil la story și la povestirea acestuia, dar încă șchiopăta destul de mult la capitolul gameplay. O iubeam sau o uram, indiferent de ce credeam voi, Lara avansa pe atunci de aproape un deceniu pe calculatoarele sau consolele noastre, și o făcea cu spatele drept și pieptul ieșit din tipare.
P.S. La fel cum s-a întâmplat cu prima trilogie, Aspyr a realizat și Tomb Raider IV-VI Remastered, care a apărut la începutul anului 2025. Vă recomand călduros setul, pe care îl puteți găsi pe Epic Games la prețul de 132 de lei.
